Galeria online de artă Toporaş este prima galerie care la nivel internaţional a început să promoveze artişti născuţi în Moldova şi să ofere amatorilor de artă din întreaga lume tablouri originale şi printuri de înaltă calitate a lucrărilor acestora.
Pentecost Sunday by Florina Breazu
Mă întorc acasă în acest fel unic pentru a-mi aplica cunoştinţele şi aptitudinile pentru a conduce arta din Moldova pe un traseu nou. Tablourile artiştilor noştri, care deocamdată sunt comori nedescoperite pe piaţa internaţională, merită să ajungă în diverse colecţii de artă, căci ele pot adăuga eleganţă oricărui spaţiu privat sau public.
Autumn by Tudor Fabian
Sperăm să atragem atenţia amatorilor de artă indifferent de naţionalitate şi scopul pe care şi-l propune fiecare în parte.
Kolia by Cezara Kolesnik
Un tablou original sau un print de artă poate fi cumpărat de pe site-ul nostruFineartmoldova.com, pentru a fi contemplat, în scop educativ sau de investiţie.
On the eve of the holiday by Gheorghe Munteanu
De asemenea, încurajăm moldoveni de peste hotare, dar şi cei de-acasă să viziteze galeria de artă Ţoporaş, să descopere de rând cu alţii, dar şi să promoveze de rând cu noi, arta din Moldova.
Rich Catch by Vadim Palamarciuc
Orice tablou sau print de artă cumpărat sau dăruit va sprijini dezvoltarea profesională a artiştlor noştri şi va aprofunda un dialog multicultural.
Longing by Ghenadie Şonţu
De ce Toporaş?
În sens figurat denumirea galeriei noastre a fost găsită într-una din pădurile din sudul Angliei. Intenţia a fost să fie un cuvânt frumos, puternic şi expresiv, care te-ar duce imediat cu gândul la Moldova. Semnul diacritic pentru ultima literă l-am păstrat nu în zădar.
Longing song by Gheorghe Ţărnă
Toporaş vine să predispună amatorii de artă la imaginaţie şi un amestec de gânduri profunde generat la intersecţia dintre puterea culorii roşu şi spiritualitatea culorii albastru, fineţea Toporaşului floare şi îndrăzneala Toporaşului unealtă.
Incomparable Topography by Nelly Vrânceanu
Optăm pentru libertatea expresiei artistice şi o lume mai bună cu oportunităţi mai bune pentru toţi.
Father & Son by Tudor Zbârnea
Arta este un instrument puternic care ne poate face mai vizibili ca naţiune, dar şi ne poate integra mai temeinic într-un sistem de valori universale.
Vivaldi Music VI by Mihai Ţăruş
Deviza noastră e: Moldovan art beyond all borders!
„Arta face o conexiune directă cu mintea și sufletul oamenilor indiferent de naționalitate”, susține ambasadorul Iulian Fruntașu.
Iulian Fruntaşu, ambasadorului Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care a început să colecționeze lucrări de artă ale pictorilor moldoveni încă pe la sfârșitul anilor 80.
Lucrările din colecția sa, printre care de Mihai Grecu, Andrei Sârbu, Dimitrie Peicev, Tudor Zbârnea, Iurie Platon, Ghenadie Popescu, Dumitru Bolboceanu, astăzi împărțite între Chișinău și Londra, au fost adunate din curiozitate față de pictura naţională și rolul ei într-un sistem de valori intelectuale.
Ambasadorul Fruntașu spune că obiectele de artă pe care le-a achiziționat sunt pentru suflet și nu pentru investiție. Dacă ar fi avut intenția să profite, dacă ar fi fost în stare să-şi permită acest lucru, alegerea ar fi trebuit să fie diferită, căci în Moldova nu avem piață de artă și nici peste hotare pictorii moldoveni nu sunt cunoscuți într-o măsură suficientă, precizează colecţionarul de artă.
„Sper că libertatea de circulație, în particular a tinerilor artiști, și sincronizarea lor cu tendințele actuale ale picturii contenporane, să contribuie la recunoaşterea artiștiştilor moldoveni și în Occident”, spune Fruntașu.
În opinia ambasadorului, artiştii noştri necesită să călătorească şi să comunice cu lumea din exterior mai mult. Lipsa de comunicare cu restul lumii își are rădăcinile în vechiul regim sovietic, care n-a permis nici celor mai talentați artiști moldoveni, care au studiat artă la Moscova, St Petersburg, Kiev sau Talin, să fie apreciați la justa valoare internațional.
„Astăzi există libertate, dar nu știu în ce măsură există determinare”, spune ambasadorul, specificând că în condițiile economice dificile n-ar vrea ca artiștii, mai ales cei tineri, să se ducă pe val comercial, să meargă pe ideea că, dacă ceva se vinde bine, doar asta trebuie să facă.
„Aceste compromisuri, într-un fel, sunt similare compromisurilor care erau făcute pe timpurile regimului sovietic. Dacă în perioada sovietică era regimul care te limita, acum, într-un fel, e realitatea ce ține de bunăstare. Ideal, însă, ar fi artistul să-și urmeze destinul indiferent de circumstanţe”.
În biroul ambasadorului Fruntașu la Londra sunt găzduite și tablouri de pictori din alte țări. Ambasadorul explică necesitatea sa de a afla cât mai multe despre pictura expusă la Londra, inclusiv cea din Europa de Est și Balcani, pentru că în opinia sa arta face o conexiune directă cu mintea și sufletul oamenilor indiferent de naționalitate.
Artistul plastic Tudor Fabian, profesor la Colegiul de Artă „Alexandru Plămădeală” din Chișinău, a recurs la metafora „Arta plastică poate trage o brazdă mult mai adâncă”, pentru a ne explica faptul că arta plastică poate avea un impact mai mare decât acționismul cu ajutorul căruia astăzi se ajunge mai ușor la urechile oamenilor.
Rolul artistului plastic, în opinia lui Tudor Fabian, ar fi să dezvolte și să educe frumosul în om și în societate cât de diversă ar fi perceperea lui de fiecare individ în parte.
Referindu-se la realitatea, care persistă în spațiul artei în Republica Moldova, Tudor Fabian menționează că, Moldova are un potențial enorm de artiști tineri, cât și mai în vârstă, care împreună alcătuiesc un tărâm de artă din arte.
Lucrare de Tudor Fabian
„În Moldova nu există o școală anumită, aici există mai multe școli. Mulți artiști plastici de la noi au făcut studii la Saint Petersburg, Moscova, Kiev ori Talin”, precizeză Tudor Fabian.
Experiența acestor artiști, luată împreună, ar putea contribui la crearea unei școli naționale, dacă desigur se vor depune eforturi în acest sens, pentru ca în instituții de învățământ artistic să existe un concept de dezvoltare profesională. „Nu avem o școală a noastră în Moldova, dar Grecu a pus o platformă pe care ar trebui de construit ceva”, susține Tudor Fabian.
În Moldova există liberatate de expresie și o tendință îmbucurătoare, care s-a înregistrat în ultimii 6-8 ani: organizarea bienalelor de pictură, de artă decorativă, și de gravură. Tudor Fabian afirmă, că astfel se pune o temelie, pentru apariția pieții artei. Bienale, spre deosebire de multe alte expoziții de valoare, care s-au organizat până la ele, sunt catalogate și vor rămâne puncte de referință în istorie, care ar putea constitui un prilej pentru a investi în artă.
Lucrare de Tudor Fabian
În opinia lui Tudor Fabian, important e ca în domeniul artei să persiste și principiul artă pentru artă. „Dacă vom continua să ne bazăm doar pe concepția despre artă care a existat în Uniunea Sovietică și care astăzi definește în mare măsură sectorul de publicitate, riscăm să educăm în oameni mai multă agresivitate prin acel „cumpără”, decât să altoim valori naționale și universale”.
Tudor Fabian consideră necesar ca arta plastică în Republica Moldova să aibă un statut bine definit cum ar fi cel al sportului. Un pas înainte, de asemenea, ar fi ca în Moldova să se dezvolte piața de artă. „Fără piață ești forțat să faci mereu altceva, căci atunci când totul e haotic, totul se dezvoltă haotic”, spune artistul.
Tudor Fabian la inceput de cale
Ce totuși înseamnă să fii artist plastic în Moldova?
Tudor Fabian consideră că aceasta este foarte greu. Depinde de fiecare artist în parte, de ce scop își propune. Pentru el personal a fi artist înseamnă a experimenta în cadrul diverselor proiecte. Recent și-a propus un proiect în ulei. Încearcă să picteze portrete, peisaje, flori, copaci. „Inspirația nu vine de-odată”, mărturisește artistul plastic, adăugând că: „Trebuie să începi să lucrezi și ea vine într-un moment dat. Și atunci nu trebuie să o pierzi, pentru că e ca o scânteie”.
Tudor Fabian – moment de cugetare
Multe dintre proiectele pe care le-a realizat Tudor Fabian pot fi văzute pe site-ul lui profesional. Ele de obicei încep cu o frământare de idei pe parcursul mai multor ani, ca să cunoască o dezvoltare rapidă mai apoi. „Am lumea mea. Mi-a venit ideea. Mă frământă mult. Mă epuizează până n-o pun pe hârtie. Pot să fac ceva repede. Dar cel mai greu este să analizez și să decid cum, anume munca asta, pe care n-o vede nimeni și multora li se pare foarte ușoară”.
Tudor Fabian are înregistrate la Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală a Republicii Moldova mai multe tehnici personale de multiplicare a imaginilor: abrasiv-tinto, pracalstampa, cartonogravura și titntografia. „În căutarea noilor modalități de exprimare, artistul plastic recurge la nesfârșit la experiment, apreciază criticul de artă Tudor Stăvilă, care mai susține că: „Ce face Tudor Fabian e neordinar și foarte rar întâlnit în creația artiștilor”.
Tudor Fabian alaturi de una dintre lucrarile sale monumentale
Criticul de artă Irina Kalashnikova a afirmat că cea mai importantă calitate a creației lui Tudor Fabian este lupta împotriva logicului în favoarea inovației. „Pentru el nu importă predispoziția, doar noutatea. Perceperea lumii este realizată prin perceperea timpului, iar lucrările lui sunt o stare a timpului”, mai spune criticul de artă.
Parcurs profesional: de la jurnalism la cosmetologie.
Cosmetologul Zinaida Manole și promovatoarea produselor profesionale cosmetice Jean d’Arcel la Chișinău susține că o condiție importantă pentru un ten frumos e să fie îngrijit corect, căci dacă nu păstrăm frumusețea, riscăm s-o pierdem.
Zinaida Manole cu oaspeti de la Jean d’Arcel din Germania
Zinaida Manole, ex-jurnalist radio cu un stagiu de muncă de peste 14 ani, în prezent își consacră viața cosmetologiei, plasându-se de gardă frumuseții. După o intervenție chirurgicală, anestezia și tratamentul medicamentos au condiționat îmbătrânirea feții ei, văzând cu ochii.
„Nu puteam să mă las bătută”, mărturisește Zinaida Manole.
Drumul spre noua ei profesie și pasiune, de fapt, a început din momentul în care, lucrând la Radiofuziunea Națională, risca să-și piardă vocea. Pe atunci Zinaida Manole conducea în direct emisiunea „Scrisori, opinii și sugestii”.
Decizia de a pleca din jurnalism nu a fost una ușoară. Emisiunile Zinaidei Manole aveau priză la ascultători. Riscul de a-și pierde vocea, însă, a impus-o să depună cerere de concediere.
Zinaida a renunțat la emisii radiofonice în direct, dar a continuat să lucreze pentru aceeași instituție publică încă șapte ani în funcția de sefă a secției de publicitate.
Când medicii i-au înlăturat glanda terioidă, care punea sub pericol pierderea vocii, Zinaida Manole a încercat să găsească soluția cea mai potrivită, pentru a opri procesul de degradare a tenului feții ei, urmând un șir de căutări și stagieri. În final, s-a recalificat, devenind cosmetolog, acreditat la Chișinău, ca să folosească și să practice metode inovative ale companiei de cosmetică Jean d’Arcel.
„Dacă nu era Jean d’Arcel, poate nu deveneam nici eu cosmetolog”, susține Zinaida Manole. Compania Jean d’Arcel, înființată de Paul Sergent la Paris, iar astăzi cu un laborator modern la Kehl, Germania, deja peste 50 de ani furnizează produse cosmetice profesionale de înaltă calitate pentru îngrijirea pielii.
Produse cosmetice Jaan d’ Arcel
Astăzi în fotoliul cosmetologic al Zinaidei Manole din salonul „Coquette” de la Buiucani nici vânt rece nu te bate. Calmitatea și energia pozitivă, care te reîncarcă după fiecare procedură nu pune la îndoială decizia ei de a abandona activitățile anterioare în favoarea menținerii frumuseții.
Zinaida Manole in cabinetul ei cosmetologic de la Chisinau
Cosmetologul Zinaida Manole rămâne în suflet un jurnalist radio, care nu ratează nici o ocazie să dea sfaturi utile femeilor dornice de a-și păstra frumusețea.
În baza cunoștințelor și experienței acumulate, ea susține că femeia nu trebuie să se teamă să zâmbească, căci zâmbetul este un exercițiu, care ne ajută să păstrăm foarte frumos ovalul feții.
Zinaida Manole sprijină ideea că femeile din Moldova sunt cu adevărat frumoase, doar trebuie să știe cum să îngrijească corect de tenul lor. „O îngrijire corectă a feții presupune curățirea, demachierea, tonifierea, hidratarea și alimentarea”, accentuează cosmetologul.
Fiecare procedură în parte are secretele ei. Demachierea, de exemplu, se face cu un produs special, corespunzător tenului nostru, după ce ne spălăm pe față cu apă călduță. Apoi urmează obligatoriu tonifiera, pentru a înlătura rămășițele demachiantului, a neutraliza clorul și impuritățile din apă și, de asemenea, pentru a aduce la norma PH-ul pielii, ce facilitează pătrunderea produselor cosmetice în dermă.
„Dacă fața nu e curățită, tonificată și exfoliată corect, crema o să stea la suprafață, căci stratul de celule moarte o să-i încurce să pătrundă până la dermă. Crema ar putea respectiv să intre neuniform și să provoace o față pătată în loc de una luminoasă”, precizează Zinaida Manole.
Pentru a păstra frumusețea, femeia trebuie să încerce să evite situații de stres, căci acestea pot conduce la o îmbătrânire grăbită. „Atunci când fața e stresată, riduri pronunțate pot apărea și la 20 de ani”, mai spune cosmetologul.
„Când mediul ne obosește tenul, e necesar să curățim, hidratăm și alimentăm fața zi de zi”, susține Zinaida Manole, adăugând că: „Să nu ne gândim că, dacă ne-a dat Dumnezeu o față frumoasă, ca de porțelan, putem s-o ardem la soare cât vrem și să aplicăm pe ea tot felul de produse, luate la întâmplare, sau sa facem abuz de machiaj”.
O procedură integră de revitalizare a tenului, de la A la Z, e greu de realizat fără ajutorul cosmetologului, pentru că presupune foarte multe lucruri: lifting, măști, masaj, etc., cât și alegerea celor mai potrivite produse și aplicarea lor prin cele mai potrivite metode.
Zinaida Manole intr-o sedinta de terapie a frumusetii
Zinaida Manole recomandă ca femeile să apeleze la specialiști, care exersează zi de zi și au, de asemenea, cunoștințe teoretice profunde.
Cât privește parcursul ei profesional, Zinaidei Manole nu-i pare rău că a schimbat jurnalistica pe cosmetologie, pentru că este convinsă: „Toate-n viață sunt cu rânduiala lor”.
Titlul acestui articol a fost inspirat din expresia „Curaj, găină că te tai!”, care foarte mult îmi aduce aminte de norocul irlandez. Vă îndemn, deci, să aveți curaj, nu pentru a pune capul pe trunchi, doar în mișcare și vă prezint 10 lucruri din Regatul Marii Britanii și Irlandei de Nord asupra cărora merită să reflectăm. Ați putea să vă imaginați măcar pentru o clipă o Moldovă un pic britanică?
Rodica Socolov, Londra
1. În primul rând, aș vrea să știți că în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord birocrația e mai mare decât în Uniunea Europeană, dar cu toate acestea lucrurile sunt puse bine la punct. Această situație nu-ți permite să ocolești legea și în același timp îți dă certitudinea, că drepturile tale vor fi respectate tot după buchia legii.
the rule of law
2. Britanicii au o atitudine foarte grijulie față de patrimoniul lor istoric, pe care îl putem accesa nu doar în muzee. Astfel, clădiri de însemnătate istorică, care au fost edificate cu sute de ani în urmă, nu se demolează și nici nu se dau cu var, dar se restaurează cel puțin în exterior așa cum au fost candva. De exemplu, bisericile, care nu se mai bucură de aceeași popularitate ca în trecut, sunt conservate în sectorul privat, pentru a le salva de ruinare dar și pentru a le revitaliza prin găzduirea în aceste spații a unor concerte în scopuri caritabile, ori transformarea interiorului lor în policlinici stomatologice și chiar restaurante.
Rodica Socolov in Cotswolds
3. În Regatul Unit al Marii Britaniioamenii au o atitudine deosebită față de libertatea personală. Neamesticul în viața privată a altcuiva este un element cultural pe care îl respectă toți, de la mic la mare. Aceasta îți dă posibilitatea să te simți liber ca individualitate și să te impui să-i accepți pe alții așa cum sunt.
gate in Godalming
4. Cetățenii britanici și mass-media națională reacționează într-un mod militant, atunci cand iese la iveală, că un demintar de stat și-a permis un comportament neadecvat funcției, care i-a fost încredințată de public. În asemenea cazuri soluția este: persoana să-și dea dimisia. Demnitarul poate fi reabilitat, dar până ce se găsesc dovezi împotriva sau în favoarea lui, înlăturarea de la putere este evidentă.
Jacqui Smith resigns from her post as Home Secretary amid the expenses scandal.
5. Un alt lucru salutabil la britanici este modul de testare a cunoștințelor în instituții educaționale. De obicei, examenele sunt conduse de supraveghetori, care i-au seama procesul de examinare să corespundă regulilor stabilite. Ele trebuie să fie echitabile pentru toți și pentru cei cu dizabilități locomotorii ori de însușire a materiei, ori de altă natură, cât și pentru cei dezavantajați din cauza altor motive serioase. La examene nimeni nu încearcă să copie. Scriu ce știu, ori părăsesc sala, pentru a reveni, atunci când li se va oferi o altă șansă.
exams in the UK
6. Și dacă v-am vorbit de cei dezavantajați, atunci mai e ceva de menționat. În Regatul Unit al Marii Britanii statul, societatea civilă și oamenii de rând oferă persoanelor cu dizabilități mult suport, pentru integrarea lor deplină în societate.
push to open
7. În societatea britanică orice fel de descriminare pe motive de: handicap, vârstă, religie, sex ori orientare sexuală, căsătorie ori relație de parteneriat civil, graviditate, maternitate ori paternitate, rasă, inclusiv culoare a pielii, naționalitate, etnie, origine, este condamnabilă.
equality and diversity
8. Un alt lucru, care mi se pare foarte benefic, este modul de funcționare a bibliotecilor publice. În Regatul Unit al Marii Britaniiaceste instituții sunt oaze cu impact pozitiv, pentru că sunt deschise pentru toți gratis și pentru că oferă oamenilor de diferite vârste posibilitatea să se dezvolte intelectual ori profesional, să găsească soluții necesare, atunci când sunt, de exemplu, în căutare de muncă ori dornici să comunice pe interese. Bibliotecile publice în Regatul Unit al Marii Britaniiorganizează evenimente pentru adulți și bebeluși, dețin colecții bogate de cărți, materiale video și audio, ziare, reviste cât și resurse online. Acolo poți avea acces la internet și chiar cursuri ori consultații specializate.
Swiss Cottage Library, London
9. În țara, în care la sfârșitul secolului XVIII s-a declanșat revoluția industrială, astăzi se pune un accent deosebit pe avansarea tehnologiilor și încurajarea inovațiilor în folosul societății. Regatul Unit al Marii Britanii, în acest fel, se califică printre țările care investesc cele mai multe resurse umane și materiale în cercetare și știință în diverse domenii.
10. De asemenea, în Regatul Unit al Marii Britaniise încurajează mult să ai măcar un hobby și să participi la acțiuni de caritate și de voluntariat. Fără acestea riști să nu fii calificat drept o personalitate integră.
me and UK
Post-scriptum:
Schimbările sociale nu se produc ușor. Merită, însă, să facem o încercare. Să găsim curaj pentru a ne debarasa de unele deptinderi vicioase și de stereotipuri. Să nu ne amestecăm în viața privată a altcuiva, dar să-i tragem la răspundere pe cei cărora le-am dat un vot de încredere. Să edificăm o societate grijulie și prosperă, cu reguli bine definite pe care le-am respecta. Să fim setoși de cunoaștere, mai săritori la nevoie, mai pozitivi, mai visători și cu adevărat curioși, inventivi și onești.
Lucrurile așteptate, dar mai ales cele neașteptate, se împlinesc. Chiar dacă nu le înțelegem la moment, vine, odată și odată, timpul să reflectăm asupra lor. Așa s-a întâmplat cu călătoria mea la New York, programată „pentru o doză de libertate și zgomot”, specifice unui oraș care nu adoarme niciodată.
New York
Vă mai amintiți de nemaipomenitul hit ”Goodbye America” al formației de rock „Nautilus Pompilus”? Piesa, care din întâmplare a devenit un imn al unei generații, nu era deloc despre „La revedere, America”. În debutul Perestroikăi membrii formației au conceput-o supliment pentru CD-ul „Omul Invizibil”, fără să-și dea seama cum ar putea fi recepționată de public.
Statue of Liberty at night
Tinerii din „Nautilus Pompilus”, de fapt, au vrut să-și ia rămas bun de la copilărie. Publicul a reacționat cu totul altfel, sesizând că „ceva din viața pleacă, dar ce anume – inexplicabil”. „Goodbye America” s-a lansat cu o doză puternică de neliniștite, frică și pesimism.
Era anul 1985.
View of the Statue of Liberty from Manhattan
Dar America n-a fost un vis al copilăriei mele. Nu eram eu cea care s-a jucat în „indieni și europeni”, am jucat doar în „cazaci și tâlhari”. Cudate jocuri, dar parcă cineva din generația mea nu s-a jucat de-a războiul?
În timp ce moș Ion din mahala noastră în Rublenița își instala patul și o mulțime de provizii alimentare în jurul lui în beci, pe timpul războiului rece, soțul meu, elev la Vermont, se ascundea sub bancă de sovietici.
Să-i fi spus cineva că va lua de nevastă o „sovietică”, nu avea să creadă, precum nici eu, dacă mi-ar fi spus cineva că voi locui peste hotare iar într-o zi voi merge în America pentru o vacanță.
Visit to the Empire State Building with family
Lucrurile așteptate, dar mai ales cele neașteptate, se împlinesc.
La New York timp de-o săptămână am încercat să mă acufund în mai multe realități: întâlniri cu rude și pământeni, turism, navete, shopping, teatru, concert, artă, librării și cafenele. M-am convins: New York-ul într-adevăr impresionează prin dimensiuni și varietate!
Grand Central Terminal, New York
Viața la New York este foarte grăbită. La poalele clădirilor monumentale nu ești altceva decât o furnică și fără a da din coate ori fără a da ripostă unei situații neordinare nu ajungi departe.
Pictori moldoveni promovati in SUA
Vestea bună e că și Moldova e promovată la New York iar într-un melanj cultural deosebit Statuia Libertății stă la straja orașului zi și noapte, chiar dacă oceanul și așa îl protejază prea lesne de restul lumii, acolo, în America, unde n-am sperat să ajung vreodată.
Asociatia moldo-elenă „Orfeu”, cu sediul la Atena de mai mulți ani, a intenționat să dechidă în Grecia o Școală de limbă română. „Vreme trece, vreme vine..”, exact ca în poezia lui Eminescu, dar uite că într-un timp mult mai posomorât decât membrii ei s-ar fi așteptat, Larisa Bilhac, moldoveancă stabilită cu traiul la Atena de aproape două decenii, decide să-și asume responsabilitatea pentru organizarea și coordonarea activității unei astfel de instutuții.
Ideea organizării Școlii de limbă română la Atena, practic, a readus-o pe Larisa la viață, după ce în 2013 i s-au stins din viață ambii părinți. Dacă până atunci idea părea greu de realizat, nestăvilita dorință de a face ceva ce ar fi plăcut mult părinților săi, care ambii au fost profesori, o lumină la fața și o determină să acționeze.
Larisa Bilhac, originară din Nisporeni, absolventă a Institutului Ion Creangă, în trecut profesoară și director adjunct al unei școli auxiliare, cu o experiență de muncă de 18 ani, își consultă colegii de la Asociație. Lecțiile de română puteau fi organizate la sediul lor. Rămânea să găsească elevi, profesor, dar și finanțare pentru chirie și alte lucruri necesare pentru funcționarea Școlii.
Vera Talpa cu elevii săi
Când Vera Talpă, moldoveancă emigrantă la Atena, fostă profesoară la clasele primare și logoped în Moldova pe parcursul a 25 de ani, a aceptat să predea româna, Larisa avea pe listă 8 copii, dintre care 4 știau puțin să scrie și să citească.
Școala duminicală de limbă română a fost deschisă la Atena în noiembrie 2013. În scurt timp numărul copiilor în cele două grupe, organizate după nivel de cunoaștere, a crescut. Doi copii s-au alăturat la Crăciun și alți 4 după sărbătoarea Mărțișorului.
În prima zi de lecții copii au sesizat imediat diferența dintre clasele lor spațioase de la școala grecească și cea de la sediul Asociației moldo-elene Orfeu. O cămeruță mică de 22 de merti pătrați nu era deloc ce-și imaginau ei că s-ar numi școală, dar, totuși, în scurt timp clasa i-a cucerit, fiind amenajata cu o bibliotecă cu cărți de povești, literatură universală și dăruindu-le o atmosferă de-acasă.
Lecțiile duminicale de română au devenit mult așteptate, iar sărbătorile organizate la școală au împrietenit atât copii cât și părințiii lor.
În 2013 copii au învățat după cărți cumpărate de Larisa. În anul curent școala își redeschide ușile chiar de Ziua Învățătorului, pe 5 octombrie. Deja au fost înregistrați 19 elevi. Manuale noi de limbă română au fost donate școlii de ambasadorul Republicii Moldova în Republica Elenă, Valentin Ciumac.
Lecțiile de română au fost concepute în baza metodelor contemporane de predare și a informațiilor furnizate de Ministerul Educației din România. Organizatorii școlii, însă, speră că Ministerul Educației din Republica Moldova le va pune la dispoziție un manual editat special pentru copiii diasporei.
În opinia lor, copiilor moldovenilor de peste hotare ar fi bine să li se ofere posibilitatea să cunoască limba și literatura română, dar și noțiuni de istorie, geografie și artele plastice ale neamului românesc.
Lecțiile de română vor fi susținute la Atena, în fiecare duminică, la sediul Asociației moldo-elene Orfeu din strada Veranzeru 23, etajul 2, Piaţa Omonia.
Organizatorii speră că Școala duminicală de limbă română de la Atena va fi un proiect de succes, pentru că el, de fapt, vine dintr-o pornire justificată și din suflet, căci, versul cântecului : „Unde dragoste nu e, nimic nu e”.
Lecțiile de română au fost concepute în baza metodelor contemporane de predare și a informațiilor furnizate de Ministerul Educației din România. Organizatorii școlii, însă, speră că Ministerul Educației din Republica Moldova le va pune la dispoziție un manual editat special pentru copiii diasporei.
de la inaugurarea scolii de limbă română
În opinia lor, copiilor moldovenilor de peste hotare ar fi bine să li se ofere posibilitatea să cunoască limba și literatura română, dar și noțiuni de istorie, geografie și artele plastice ale neamului românesc.
Lecțiile de română vor fi susținute la Atena, în fiecare duminică, la sediul Asociației moldo-elene Orfeu din strada Veranzeru 23, etajul 2, Piaţa Omonia.
Organizatorii speră că Școala duminicală de limbă română de la Atena va fi un proiect de succes, pentru că el, de fapt, vine dintr-o pornire justificată și din suflet, căci, versul cântecului : „Unde dragoste nu e, nimic nu e”.
Curajul şi determinarea de a da un nou impuls vieţii sale l-a adus pe Ion Lazarenco Tiron în faţă unei provocări de invidiat: traversarea înot a Canalului Mânecii, considerată astăzi de înotători Everestul apelor.
Ion Lazarenco Tiron inoata Canalul Manecii
Moldoveanul stabilit cu traiul în Irlanda a traversat Canalul Mânecii, pentru a sensibiliza opinia publică asupra situației copiilor din familii vuerabile din Moldova și pentru a aduna suport financiar pentru edificarea unor terenuri sportive.
Plaja Shakespeare, Dover
Ion a ales să traverseze Canalul în variantă solo. Pilotul de pe Anastasia, corabia care l-a însoțit, a anunțat pe twitter în seara zilei de 18 septembrie 2014 că Ion a traversat Canalul Mânecii în 13 ore și 34 minute, înotătorul fiind unul dintre puținii norocoși care a fost însoțit pe o porțiune de traseu de delfini.
Ion Lazarenco Tiron invingator pe malul pietros al Frantei
Cucerirea Everestului Apelor
Înainte de startul care s-a produs în dimineața zile de 18 septembrie la ora 3:06, ora Londrei, de pe plaja Shakespeare în apropiere de stâncile Dover cu destinația Cap Gris Nez, Franța, pilotul de pe Anastasia a anunțat condiții climaterice favorabile: temperatura apei – 17.9°C, temperatura aerului – 18°C, vânt – 6.7kn, starea mării – calmă.
Ion a fost programat să traverseze Canalul între 15 și 22 septembrie. El a sosit din Irlanda în Anglia duminică, 14 septembrie, împreună cu soția și fratele său.
Într-o convorbire telefonică marți, 16 septembrie, el ne-a mărturisit că„Așteptarea e insuportabilă, condițiile climaterice fiind destul de schimbătoare. Aș fi vrut să înot miercuri, dar direcția vântului s-a schimbat brusc”.
Ion Lazarenco Tiron gata de a infrunta provocarea
Ion a avut de așteptat trei zile.
Un enorm obstacol pentru traversarea Canalului Mânecii, care reuneşte Marea de Nord cu oceanul Atlantic pe o porţiune de 560km şi care în strâmtoarea Dover marchează o distanță de 34km din Anglia până în Franţa, de la mal la mal, sunt curenții de aer și fluxurile și refluxurile. Cea mai potrivită condiție este să fie o difrență cât de mică posibilă între flux și reflux. Așa numitul în engleză neap tide, care se produce doar de două ori pe lună în prima și a treia faze ale lunii.
Înotătoarea Sally Goble, care în 2005 a avut nenorocul să înoate peste 21 de ore fără a ajunge la destinație și care și-a atins scopul peste un an în 2006 în cea de-a doua încercare, traversând Canalul Mânecii în 18 ore şi 52 de minute și ajungând pe o plajă franceză pe la ora 3 dimineaţa, susține că „competiţia necesită cugetare individuală, concentrare de sine, inspiraţie şi încăpăţinare”.
Riscurile pe care trebuie să și le asume orice înotător sunt enorme. Până în prezent în varianta solo Canalul a fost traversat cu succes doar de peste 1400 de persoane sau aproximativ de 3 ori mai puține decât au reușit să cucerească adevăratul Everest.
Din cauza temperaturii joase a apei, antrenamentului neadecvat, unui grad exagerat de încredere în sine, lipsă de experiență și neînțelegere corectă a gradului de deficultate a provocării acceptate, unii și-au pierdut viața. Alții au fost pescuiți din apă iar altora le-a trebuit să înoate până în pânzele albe să atingă malul opus.
Potrivit Channel Swimming & Pilots Federation, organizație specializată implicată în asistența și monitorizarea înotătorilor în Canalul Mânecii, astăzi timpul mediu de traversare a Canalului este de 14 ore.
Primul care a dat start acestui sport a fost căpitanul Matthew Web, care în vara anului 1875 a depăşit apele zbuciumate ale strâmtorii Dover în 21 de ore şi 45 de minute. Până în prezent cei mai rapizi au fost Trent Grimsey din Australia şi Yvette Hlavacova din Cehia. Trent a travestat canalul în 6 ore şi 55 de minute în 2012 iar Yvette – în 7 ore şi 25 de minute în 2006.
Cel mai îndelungat înot până în prezent îi aparține englezoaicei Jackie Cobell. În 2010 ea şi-a încheiat traseul în 28 de ore şi 44 de minute, fluxurile şi refluxurile apelor forţâd-o să parcurgă 105 km în loc de 34 km, cea mai mica distanță de la Shakespeare Beach, Dover, până la Cap Gris Nez.
Pentru a dovedi „imposibilul”
În preajma primei sale încercări de a confrunta muntele de apă din Canalul Mânecii Ion Lazarenco Tiron şi-a reafirmat intenţia cu o doză de nelinişte, care nu putea trece neobservată. „Of, nu am nici antrenor, nici echipă”, îmi mărturisi el într-o convorbire telefonică.
Era absolut de înţeles. Cum să nu te nelinişteşti în faţa unui astfel de obstacol, pentru care unii au plătit cu viaţa iar cei de au reuşit au fost mai puţini la număr decât cei care au cucerit adevăratul Everest?
„Canalul Mânecii e ceva extraordinar”, mi-a spus în continuare Ion, adăugând cu o voce mult mai optimistă „De mic am fost antrenat în diverse probe sportive”.
O perioadă mai îndelungată din viața sa Ion Lazarenco Tiron s-a ocupat de lupte. El, însă, susține că a încercat de toate. „Sunt moldovean şi irlandez”, îmi mărturisi Ion. „Am făcut sport de mic, iar după câteva operaţii la genunchi am început să merg să înot în apă rece în Marea Irlandeză, care e la vre-un kilometru depărtare de unde locuiesc în Bray, Irlanda. De la început înotam cum înoată la noi oamenii în baltă şi am observant că mă simt mai bine. Astfel, m-am lăsat de alte probe sportive şi am început să mă ocup doar de înot”.
În scurt timp după aceasta Ion a hotărât să facă sport de performanță și a aderat la câteva cluburi și asociații de înotători, printre care International Ice Swimming Association și Irish Long Distance Swimming Association.
„Idea de a traversa în înot Canalul Mânecii mi-a venit, privind o emisiune la ProTV Chișinău. Era o relatare în care se menţiona numărul impunător de mare al copiilor rămași acasă fără supravegherea unui părinte sau ambilor părinți, plecați la muncă în stăinătate. Ori unul e în America, ori la Moscova, ori e alcoholic…”, mi-a destăinuit Ion.
„M-am gândit că trebuie să fac un lucru enorm, ca să sensibilizez opinia publică asupra acestei situații din țara noastră și să încerc concomitent să investesc în viitorul acestor copii”.
În ajunul traversării Canalului Mânecii spiritul sportiv al lui Ion conta mai mult decât orice donație. Și totuși un gust amărui de regret nu-l lăsa să se împace cu realitatea.
Avuția, goană după vânt
Ion a renunţat să-şi irosească viaţa pentru avuţie, căci o consideră goană după vânt.
„Ați văzut câți bani am reușit să adun”, îmi spuse Ion. „Din păcate, lumea la noi nu-i receptivă. Doar în Irlanda cunosc 6-7 moldoveni care-s milionari. Cheltuielile mele pentru participare la competiție sunt aproximativ de 4000 de lire sterline. I-am rugat să facă o donaţie de vre-o 500-600 de euro fiecare şi au zis că asta-i prea mult”.
„În Moldova sunt mulți cei care se ceartă de la avere. Lumea uită că pe drumul de la A la Z noi toți suntem pasageri. M-am săturat să explic, dar n-am să mă opresc aici, chiar dacă ar trebui toată viaţa să mi-o dedic pentru a schimba această mentalitate prostească: garduri de 10 mii de euro şi case de 45 de dormitoare, dar dorm într-o cocioabă. Vreau să investesc în copii, pentru ca ei să nu stea prin baruri cu droguri, etc., dar să facă sport și ajunși la 20 de ani să nu se întrebe ce le-a dat ţara lor. De aici vine ura de țară, care este inadmisibilă”.
Pe unul dintre site-urile dedicate colectării de fonduri Ion a anunțat că ar vrea să contribuie la renovarea facilităților sportive din satul lui natal Brăviceni, Orhei. „Autoritățile locale ne-au promis susținere. Costul Proiectul e de 50 mii de euro”, a informat Ion.
Intenția era să înceapă cu satul lui natal și să continue cu multe alte sate de-a lungul Nistrului, ca să antreneze copii din familii social vulnerabile ori cu părinți plecați peste hotare în activități sportive, pentru ai pregăti de viață și a le oferi un viitor mai bun.
La început de septembrie anul curent pe Gofundme erau adunați doar 280 de euro.
Canalului Mânecii nu-i scop în sine
Ion n-a renunțat la provocare.
„În satul meu natal vreau să le construiesc copiilor trei lucruri: un teren de joacă pentru copii mici, un teren cu instalații pentru antrenament sportiv pentru adolescenți şi un teren artificial de fotbal”, mi-a dezvăluit Ion, specificând că e gata să lucreze singur la edificarea lor pentru a demonstra oamenilor de la noi că „multe lucruri sunt posibile pe faţa pământului”.
„Dacă oamenii ar avea curaj am face mai multe lucruri bune”, a repetat Ion. Și pentru a preciza că nu e dotat cu calități supraumane Ion a afirmat: „Sunt precum e și soția mea: moldovan cu călcâile crăpate şi umerii bătuţi de sapă, vorba bunelului meu, Dumnezeu să-l ierte”.
„În Irlanda nu ştiu un moldovean care să cheltuie 2-3 mii de euro, să umple busul cu de toate și să se ducă acasă, să ia de la primărie lista de oameni săraci, bolnavi, invalizi și să meargă la fiecare acasă, să-l îmbrace, să-l încalţe. Eu şi şofer… şi hamal… Dar am făcut-o și pe asta”, a adăugat el.
Din 1997 de când a plecat din Moldova viața i-a dat lui Ion lecții nenumărate. „N-a fost ușor să mă stabilesc cu traiul în Irlanda, dar am reușit. Principalul lucru pe care l-am înțeles, însă, e că trebuie să tragem mai mult la viaţă decât la avuţie”.
„Toți se jeluie că-n Moldova e rău, că-i corupţie, că-i ceea, că-i cealaltă, dar nimeni nu face nimic. Dar caritatea, de exemplu, după cum îmi zic irlandezii cărora le cer ajutor să ne susțină, începe acasă”.
„Avea dreptate Dalai Lama când a spus if you can’t help them don’t hurt them. Suntem daţi pe pământ ca să ne ajutăm unul pe altul. Corect? Dar noi nu ne ajutăm unul pe altul, noi ne hămăim, ne îngropăm, ne săpăm şi ne împedicăm unul pe altul”.
Obosit să-i audă pe compatrioții săi din Irlanda că Moldova e „așa și pe dincolo”, Ion și-a cumpărat casă și în Moldova și a deschis un ONG pe care l-a denumit „Nistru unește Moldova”.
„Mulți nu înțeleg în ce fel Nistru ar putea să unească Moldova”, spune Ion. „Știu un pic de geografie și istorie și nu mă refer la o unire cu Transnistria literalmente, nu vreau să fac politică, dar oamenii nu înțeleg.” În opinia lui Ion, Nistru unește Moldova este proiectul pe care și l-a propus să-l realizeze, aduncând în salele Moldovei de-a lungul Nistrului un viitor mai fericit pentru copii din familii vulnerabile.
Pregătiri pentru Everestul apelor
Pentru a-și atrage suporteri Ion a anunțat pe Gofundme că printre acțiunile sale deja realizate se numără: 240km în înot pe Nistru de la Soroca la Dubăsari, traversarea în înot a strâmtorii Gibraltar din Spania în Maroco. Am mai putea adăuga competiția Ice Mile într-un lac din munții Wicklow din Irlanda, unde s-a calificat al 67-lea din lume la înot în apă de geață de minus 3°C.
Multe ar mai fi de povestit despre 8 zile de înot pe Nistru și despre așteptările interminabile pentru a i se permite să treacă strâmtoarea Gibraltar, despre ciață și curenți puternici de apă chiar și despre Ice Mile, unde nu toți participanții au fost învingători.
Toate au fost date la o parte când a venit timpul să se arunce în apă Canalului Mânecii de pe plaja Shakespeare. Ion a ales să înoate în stil liber. Un pic îl mai dureau umerii după traumele pe care le-a căpătat anul trecut după 8 zile în înot pe Nistru. „Am muncit mult pentru aceasta. M-am antrenat zilnic. Am înotat câte 30-40km pe săptămână în apă deschisă. Am fost și la bazin pentru a lucra asupra vitezei”.
Ion recunoaște că înotul în apă deschisă îi place mai mult. „Acolo nu-s linii, doar eu şi natura”.
Fiind un mare amator de libertate, Ion totuși este și susținător al disciplinei de sine, așa cum i se cade unui sportiv. În locul fotografiei sale de profil pe Facebook Ion a plasat maxima jucătorului de fotbal american Vince Lombardi: „Învintătorii niciodată nu renunţă iar cei ce renunţă niciodată nu înving”.
„Pentru a traversa Canalul Mânecii sunt o gămadă de reguli. Nu ai dreptul să încalci nici una. Nu ai voie să înoţi în costum și nici să te atingi de corabie, și nici să înoți mai mult de 10 m în altă poziţie decât cea pe care ţi-ai ales-o… ”.
Ion Lazarenco Tiron, primul moldovean care traverseaza Stramtoarea Dover
Sau găsit și oameni receptivi. Cineva a venit să-i fie de gardă în caz de necesitate din Irlanda de Nord, altcineva de la 180 km departare de Dover fără nici un fel de recompensă.
Anume de aceea Ion recunoaște că primește o mare plăcere să comunice cu înotători din întreaga lume fie pe Google international swimming chat room, fie pe Did you swim today? pe Facebook.
„Am anunțat că vin cu soţia şi cu fratele şi nu am înotători cu experienţă și în 10 min am primit două răspunsuri. Vă închipuiţi ce oameni avem noi în comunitatea noastră?”
Ion Lazarenco Tiron, primul moldovean care a traversat inot Canalul Manecii pe o portiune de traseu fiind insotit de delfini, are 36 de ani și locuieste cu familia sa în Bray, Irlanda.
Un grup de iniţiativă al diasporei moldovenilor din mai multe ţări împreună cu ONG-ul TEKEDU şi Biroul pentru Relaţii cu Diaspora din Republica Moldova şi-au unit eforturile pentru a organiza în decurs de 5 săptămâni la Bardar, Ialoveni, o tabără de informatică pentru copiii Şcolii Internat nr.2 din Chişinău.
De ce TINCO?
Victor Buzu, doctorand în cosmologie la Universitatea Harvard, şi Eugeniu Plămădeală, doctorand în fizică la Universitatea Santa Barbara din California, împreună cu organizaţia TEKEDU, au avut iniţiativa de a introduce un nou curriculum naţional la informatică.
„În discuţii am ajuns la concluzia să organizăm mai întâi o tabără estivală, pentru a testa acest curriculum înainte de a începe un dialog cu Ministerul Educaţiei, ca să vedem în ce măsură sugestiile noastre pot fi aceptate”, spune Dan Perciun, membru-fondator al Asociaţiei Moldovenilor din Marea Britanie.
Pentru realizarea proiectului TINCO organizatorii au lansat o campanie publică de colectare de fonduri dar şi de calculatoare, care la sfârşit vor rămâne Şcolii. Acoperirea cheltuielilor prin aşa-numita modalitate de crowdfunding ar fi bine să prindă rădăcini şi în Moldova, căci astfel ar putea fi finanţate multe cauze sociale, susţine grupul de iniţiativă al diasporei.
Tabăra de informatică de la Bardar, Ialoveni, a fost o obţiune absolut voluntară atât pentru copii cât şi pentru profesori. Câte 6 ore pe zi timp de 5 săptămâni au aceptat să predea fără vre-o recompensă materială reprezentanta TEKEDU, absolventă de informatică a UTM, Oksana Grajdyan şi profesorul de securitate informaţională al UTM, Alex Railean.
De ce informatică?
Organizatorii TINCO consideră că abilitatea de a utiliza calculatorul este esenţială pentru succesul fiecărui profesional în secolul XXI. În era tehnologiilor informaţionale, potrivit lor, lipsa cunoştinţelor de acest fel privează tinerii de posibilitatea de a se afirma şi îi dezavantajează în competiţia pentru un loc de muncă bine remunerat. Informatica este o şansă reală pentru o viaţă mai bună, dar scopul TINCO nu e să pregătească programatori, dar să ofere copiilor un set de cunoştinţe de bază în programare şi utilizare generală a calculatorului.
Ce importanţă are pentru ţara noastră?
În opinia organizatorilor TINCO, domeniul Tehnologii Informaţionale ar trebui să fie prioritar pentru Republica Moldova şi din acest motiv Guvernul ar trebui să facă mai multe atât pentru asigurarea unui nivel înalt de alfabetizare digitală a populaţiei cât şi pentru susţinerea pregătirii specialiştilor în acest domeniu şi a companiilor care activează în acest sector. Tehnologii informaţionale este unul dintre puţinele domenii în care putem fi cu adevărat competitivi.
Semnificaţia TINCO
Copiilor pentru care TINCO a fost organizată li s-a dat ocazia să avanseze în domeniul tehnologiilor informaţionale ca ulterior să poată demonstra prin muncă asiduă, că ţara lor poate face concurenţă aprigă celor mai versaţi specialişti din lume în domeniul tehnologiilor informaţionale şi nu numai.
Acum când tata împlineşte 80 de ani aş vrea să vorbesc de el detaşat. Să las la o parte relaţia noastră de fiică-tată, aşa cum procedam la şcoală, unde tata-mi era profesor de matematică şi mă adresam către el doar la dumneavoastră. Echidistant şi obiectiv să vă prezint un om frumos, plin de lumină şi tărie de spirit.
Ion Socolov cu nepoţica
Ziua Internaţională a Copiilor e ziua lui tata, născut pe 1 iunie 1934. Bujori, cântece, strigăte de bucurie. Dar toate mai ales pentru noi: copiii lui. Tata tot timpul a fost modest şi cumpătat, dar ferm în faţa provocărilor.
Edificarea şcolii din satul Rubleniţa
El ne este un adevărat prieten. Cu el am descoperit împreună atâtea lucruri! El ne minunează cu istorii captivante care i s-au întâmplat în copilărie, anii de studenţie, armată, servici.
Ion Socolov la marină
El ne-a altoit gustul de muzică şi umor. Împreună cu el am învăţat matematica, desenul linear, fizica, astronomia, am fotografiat, developat pelicule şi experimentat în camera întunecată tot felul de procedee de creare a imaginilor.
Ion Socolov cânta la mandolină
Respectul pe care i-l poartă tata mamei, atitudinea lui faţă de părinţi şi grija faţă de orice fiinţă cât de mică ne face să fim mai sensibili la bucuriile şi necazurile altora.
Ion şi Elena Socolov
Tata tot timpul a fost un copil curios. Ceea ce le doresc multora, căci e o calitate de nepreţuit.
Prima clasă a profesorului Ion Socolov
A ascuns şerpi minusculi în cutii de chibrituri. A căutat grauri în scorbura prăsădarului din fundul grădinii. A şterpelit chibrituri de la nemţi pe timp de război tot din curiozitate, căci era intrigat să înţeleagă cum se aprind de pantaloni. A vrut să ştie ce-i şi cum. A citit şi ascultat povestirile altora ca să vadă mai departe şi să înţeleagă mai multe.
Ion Socolov felicitat la nunta sa de aur de Andrei Porubin
Tata tot timpul a fost ingenios. Meşterea pentru mama tot felul de tabele pentru ca ea, fiind profesoară la clasele primare, să-i înveţe pe copii mai uşor să citească şi să numere.
Ion şi Elena Socolov: invitaţie la teatru
Cu el dezvoltam diverse construcţii. Reparam motocicleta. Mergeam la cosit.
Profesorul Ion Socolov după un examen de stat
Am sădit copaci, scos cartofi, bătut nuci, strâns mere. Am fost la cules cireşi. De la el am învăţat să găsesc soluţii pentru lucruri neordinare.
Părinţii mei Ion şi Elena Socolov
Tata ar fi vrut să se facă istoric, scriitor ori muzician, dar a studiat şi predat mamematica, geometria, fizica, desenul liniar, astronomia, informatica şi fotografia. Şi-a dorit să lucreze într-o şcoală modernă, dar a trebuit să pună primii cotileţi la temelia şcolii din satul Rublenita, Soroca, unde a dirijat procesul de studii într-o şcoală cu peste 700 de elevi şi a condus repetat consiliul sătesc în funcţie de şef interimar.
Ion şi Elena Socolov în colectivul pedagogic al şcolii din satul Rubleniţa
A reuşit să le facă pe toate bine şi cu multă atenţie la şcoală ori acasă, în comunitate ori rămas de unul singur în faţa inspiraţiei.
Marinarul Ion Socolov
De la tata am învăţat să nu promit, dar să fac, să nu mă dau bătută, dar să depun efort şi să mă bucur de succes.
Ion şi Elena Socolov, mire şi mireasă, la nunta lor de aur
Scrisori Acasă 